Castelul Bran a fost ridicat acum mai bine de 600 de ani și inițial a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212, care a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea.
Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brașov, construit pe o stâncă, într-un amplasament cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește muzeul Bran, ce se întinde pe cele patru etaje ale castelului. Aici se regăsesc colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea Rucăr-Bran.
Castelul a fost restaurat în perioada 1920-1927 sub conducerea arhitectului Curţii Regale, Carol Liman. În timpul Reginei Maria, castelul a cunoscut perioada sa de glorie ca reşedinţă regală, fiind unul dintre locurile preferate ale reginei. Turiștii pot aflad e la ghidul castelului faptul că inima Reginei Maria a fost îngropată, pentru o scurtă perioadă de timp, la Bran.
Deşi în anul 1938, fiica Reginei Maria, Principesa Ileana, primeşte prin testament acest Castel, în 1948 familia regală a fost alungată din ţară de către regimul comunist, iar Castelul Bran a devenit proprietatea statului român.
La zece ani după instalarea regimului comunist în România, Castelul Bran a fost deschis ca muzeu de istorie şi artă feudală. Starea de degradare a acestuia a dus la închiderea lui în anul 1987 şi la redeschiderea a avut loc abia în anul 1993, ca urmare a lucrărilor de restaurare.
În prezent, Castelul Bran este proprietatea urmaşului Principesei Ileana, Dominic de Habsburg.
Motivul principal pentru care turiştii străini aleg să viziteze Castelul Bran este reprezentat de legenda care s-a creat în jurul acestuia, Dracula reprezentând un personaj fictiv.
Personajul Contele Dracula apare pentru prima dată în romanul “Dracula”, scris de scriitorul irlandez Bram Stoker şi publicat în 1897 în Anglia. La origine numele Dracula nu este de loc înfricoşător. El derivă din denumirea dată unui ordin al cruciatilor, Ordinul Dragonului, cu care au fost asociaţi atât Vlad Ţepeş cât şi tatăl sau Vlad Dracul (membru, de altfel, al acestui ordin). Restul mitului Dracula se datorează influenţei legendelor şi credinţelor populare transilvane despre stafii şi vampiri.
Vă recomandăm să nu ratați vizita la Castelul Bran și vă așteptăm cu drag să explorați Transilvania!