Luna Decembrie a sosit în sfârșit. Frigul ne pătrunde în oase iar, dar cu toate acestea alegem să vizităm cea mai frumoasă locație care se îmbină perfect cu peisajul iernii. Și anume orașul Brașov.
Hotel Ambient vă așteaptă și luna aceasta cu drag și căldură în suflet. Vizitându-ne, veți putea lua parte la sărbătorile acestei luni într-un mod unic.
Pe 1 Decembrie, nu sărbătorim doar Ziua Națională a României, ci și 100 de ani de la Marea Unire. Așadar, cu acest prilej, am organizat o petrecere în stil românesc la Resortul nostru din Cristian unde vă așteptăm cu drag.
Tot la Resort Ambient și tot cu prilejul sărbătorilor vă așteptăm și în ajunul Crăciunului, să sărbatorim împreună magia acestui eveniment, și de asemenea nelipsita petrecere dintre ani. Vă invităm cu mare plăcere să îndrăzniți să ne contactați pentru restul detaliilor.
Acum că v-am dezvăluit surprizele oferite de noi în această lună, vă vom dezvălui de asemenea și câteva din surprizele pregătite de întregul oraș.
De Ziua Naționlă a României veți putea lua parte în Piața Sfatului la nenumărate spectacole, cum ar fi, dans folcoric dedicat acestei sărbători, Festivitatea aprinderii luminilor, concerte cu Antonia și Direcția 5, foc de artificii și încheiând seara într-un mod unic cu Gala Centenarului Marii Uniri la Teatrul “Sică Alexandrescu”, de asemenea spectacolul fiind difuzat live și în Piața Sfatului.
Pe 2 Decembrie, continuăm cu concertele în stil românesc alături de Subcarpați iar la Castelul Bran cu ultima seară de “Petrecere a Tuturor Strigoilor”.
Fiind o lună plină de poveste și artă, Brașovul nu se lasă mai prejos și găzduiește concerte atât de colinde cât și de muzică ușoară sau clasică alături de mulți artiști, precum Fuego, Tudor Gheorghe, Damian Drăghici, Ducu Bertzi, Trupa Taxi, Johann Strauss Ensemble și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Între 14 și 16 Decembrie se va desfășura Târgul de Crăciun, iar pe 15 Decembrie Moș Crăciun vă așteaptă în Piața Sfatului, asta dacă ați fost cuminți.
Lăsând glumițele la o parte, până în data de 12 Decembrie puteți trece pe la Centrul Cultural Reduta care găzduiește a 4-a ediție de expoziție națională “Oameni și Datini”. Iar la Centrul Multicultural al Universității Transilvania veți putea regăsi în perioada 06-12 Decembrie, expoziția de pictură “Sigmar Polke”.
Vă așteptăm cu brațele deschise să descoperiți și restul surprizelor din această lună alături de locațiile noastre și echipa Ambient.