Cum a luat naştere sărbătoarea?
Halloween. Credinţa era ca spiritele fară liniste ale celor morţi puteau căuta, în acea unică noapte, drumul către lumea de dincolo cu ajutorul oamenilor, iar singurul mod în care puteau face acest lucru, era să le fure trupul. De fapt, se pare că vechii locuitori ai Britaniei şi ai Irlandei de azi recurgeau destul de des la arderea pe rug a celor suspecţi de a fi posedaţi, asta şi ca un avertisment la adresa spiritelor care trebuiau îndepărtate.
Halloween. În ajunul zilei de 31 octombrie, celţii din Irlanda construiau ruguri înalte din ramuri tinere de stejar pe care le considerau sfinte, iar la focul acestora infaptuiau sacrificii rituale. In acelasi timp, in nici o casa nu era aprins focul pentru a le face reci si neprimitoare, iar oamenii isi pictau chipurile in motive sumbre pentru a se confunda cu aratarile malefice care bantuiau printre ei. Aceeasi ceremonie avea loc si in Scotia cu singura deosebire ca, nativii scotieni, credeau ca pot citi viitorul privind flacarile acestor ruguri.
Primele schimbari au apărut la tradiţia Celtica atunci când Românii au invadat Britania, astfel ei impunand şi religia Latină.
Transilvania – Doar numele te duce cu gândul la mister şi îţi dă fiori. Acum imaginează-ţi sa fii acolo la 12 noaptea, de Halloweeen.
România ocupă locul 1 în Europa pentru cea mai frumoasă dar neexplorată ţară, uimind turiştii cu arhitectura Gothica, măreţia pădurilor şi oamenii primitori.
Însă pe cât de idilic este locul acesta ziua, noaptea primează prin atmosfera, în particular petrecerea de Halloween unde trebuie doar să te costumezi.
Daca se întâmplă să te afli în la sfârşitul lui Octombrie şi vrei să celebrezi Halloween, noi ne-am gândit să facem o lista cu petreceri tematice unde poţi merge.
Tot ce trebuie să faci este să te costumezi, să alegi, distractia vine la pachet.
• Cea mai bună destinaţie de Halloween trebuie să fie castelul Bran( cunoscut fiind ca şi Castelul lui Dracula). Vlad Ţepeş ( Dracula ) va fi gazda acestui eveniment.
• O altă locaţie specială va fi in Padurea Hoia Baciu, unul din cele mai bântuite locuri de pe Pământ conform Movie Pilot. Evenimentul va avea loc pe 31 Octombrie şi pe 1 Noiembrie incluzand jocuri, costume şi proiecţii de filme horror.
• Parcul de dinozauri din Râşnov va organiza de asemenea un eveniment special in data de 31 Octombrie dedicat Halloweeen-ului. Locaţia va fi deschisă între orele 10:00 şi 24:00 iar participanţii pot vedea filme şi pot face plimbari printre dinozauri.
• Tematic pentru această sărbătoare, lângă Bucureşti,, la Palatul Mogoşoaia va avea loc “ Fuga de Strigoi “. Evenimentul va avea loc pe data de 31 octombrie.
Noi credem că suntem un popor petrecăreţ şi mai mult decât atât, unul primitor.
Va aşteptăm în Transilvania, la Hotel Ambient, să vă pregătiţi de petrecere!