Este primăvară în Brașov! Soarele mângâie tot mai des orașul de la poalele Tâmpei, iar muzicanții zburători se-ntorc la cuiburile lor. Iarna pare a-și fi dezbrăcat podoaba, dar frumosul mereu îmbracă forme noi.
În orașul coroanei, odată cu natura, învie și spiritul oamenilor, iar în inimele doamnelor și domnișoarelor din brașov a înflorit bucuria, deoarece autoritățile locale le-au oferit mărțișoare și flori cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie.
Luna martie a anului 2019 aduce în Brașov un mare număr de concerte precum:
Holograf în data de 08.03.2019 la Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași. Muzica holografilor a traversat generații, hiturile lor sunt un decor pentru poveștile de iubire ale părinților și copiilor, o performanță la care visează orice artist.
Noua premieră a maestrului Tudor Gheorghe, intitulată “FEMEIA”, ajunge la Brașov pe data de 11 martie 2019, la Teatrul Sică Alexandrescu, începând cu orele 19:00. Spectacolul are versurile atent selecționate din cultura poetică autohtonă și va aduce o odă inestimabilă femeilor, însa va constitui și un instrument moralizator pentru bărbați (pe tonul ferm, dar amical caracteristic Maestrului), ce vor descoperi secretul iubirii femeii.
Ovidiu Ioncu „Kempes” (n. 18 august 1966, în Arad) este liderul trupei Kempes și fostul vocalist al trupelor Cargo și Rezident EX. El va concerta pe 15 martie în Club Rockstadt.
În cenușiul lumii noastre cotidiene, Direcția 5 aduce încă o dată bucurie în viața noastră cu un concert extraordinar la Centrul Cultural Reduta din Brașov: ”În culori” joi, 21 martie, ora 19:30. Trupa românească cu cele mai frumoase balade rock de dragoste va propune în această primăvară un spectacol în care puteți retrăi emoția primei clipe de dragoste.
Irina Rimes, una din cele mai frumoase voci venite din Republica Moldova, vine sâmbătă 22 martie, la Brașov, în Kruhnen Musik Halle. Născută în Republica Moldova, cântăreața a cucerit toate topurile muzicale, timp de saptămâni întregi, cu primul ei single “Visele”.
Delia revine primăvara aceasta 23 martie, ora 20:00, la Sala Sporturilor ”D. P. Colibași” din Brașov cu un show memorabil – ACADELIA. Conținutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim şi celor care de mâine merg la sală. Show-ul poate conține urme de ironie, dulceață de piersici și sâmburi de adevăr.
Pasionații de artă își pot hrăni setea de cultură la expoziția „Ex-Libris Brâncuși”, expoziție care este parte integrantă a simpozionului ce poartă numele renumitului artist. Manifestare ce se desfăşoară atât pe teritoriul ţării noastre, cât şi în străinătate, pe durata unui deceniu, începând din anul 2016. Proiectul este derulat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Arte şi Design şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa – Facultatea de Arte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, reunind lucrările a peste 200 de artişti plastici (graficieni, pictori, sculptori, ceramişti etc.) din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Serbia și Turcia, dar şi alte personalități culturale.
Expoziția ENTITLED, prezentată în foaierul Centrului Cultural Reduta, etajul 1, în perioda 04 martie – 04 aprilie 2018, organizată de Rina Visual Artist şi Centrul-Cultural Reduta, vă așteaptă să vă bucurați de o expoziție care are ca temă, redifinirea poziției feminine în societate, pe o treapta de egalitate.
Expozitia interactiva pentru copii ”Zborul”, organizată la Muzeul Pedagogic – Muzeul Copiilor – Brașov, în perioada 11.03.2019 – 23.06.2019, este o continuare a proiectului ”Aripi”, desfasurat in anul 2017, in parteneriat cu Muzeul Casa Muresenilor Brasov, finantat de AFCN. În cadrul expoziției vizitatorii vor descoperi istoria aviației și vor învăța despre principiile fizice ale zborului.
Pentru iubitorii de târguri:
Târgul Imobiliar Brașov, organizat în perioada 14.03.2019 – 17.03.2019, este un eveniment de notorietate pe piața brașoveană și nu numai, TIB, aflat acum la cea de-a XVI-a editie, reunește sub același acoperiș la Brașov, timp de 4 zile, dezvoltatorii imobiliari din zonă, agenții imobiliare, firme de amenajări și construcții, bănci și publicații de specialitate.
Asociația Libris Cultural vă invită la cea de-a XVI-a ediție a „Târgului de Carte și Muzică Libris”, acolo unde cultura e gazdă, iar cărțile și muzica întrețin atmosfera. Vă așteaptă cu drag, începând cu data de 21 Martie 2019 până pe 24 Martie, la Aula Universității Transilvania, pentru a „gusta” din ultimele apariții pe plan editorial și pentru a vă răsfăța cu recitaluri de muzică și poezie.
“Transylvania Tourism Fair” 22.03.2019 – 24.03.2019 desfășurat sub patronajul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (A.N.A.T.), aflat la cea de-a XII-a ediție, și considerat de presă de specialitate cel mai bun eveniment de profil din țara. Organizatorii își propun ca acest eveniment să devină principalul „hub” pentru turismul montan din România.
Amatorii de excursii se pot bucura de nenumăratele tururi, atât ale orașului, cât și ale împrejurimilor sau de aventurile în natură ce nu pot fi uitate, atât de convenabil organizate de unii dintre colaboratorii Ambient.
Primăvara aduce multe bucurii anul acesta, fapt pentru care orașul din inima țării vă așteaptă cu drag, voie bună și un sejur minunat la oricare din locațiile Ambient!