În a cincizecea zi după Înviere și la zece zile după Înălțare, se sărbătoresc Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, aceasta fiind cea mai veche sărbătoare creștină și reprezintă de asemenea și întemeierea Bisericii Creștine, deoarece în această zi s-au botezat aproximativ 3000 de oameni, care au format prima comunitate creștină.
Cuvântul „Rusalii” derivă din cuvântul slav „rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul zânelor, nimfelor sau demonilor de apă, care erau sărbătoriţi pentru a fi îmbunaţi, în prima săptămână din luna iunie. Această tradiţie păgână s-a transmis şi creștinilor, care au denumit rusalka „drăgaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, şi orice activitate ce avea legatură cu apa.
Această sărbătoare este așadar dedicată cu preacădere spiritelor morților și este comemorată diferit în funcție de diferitele zone ale țării.
În Moldova și Transilvania, creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia, timp de 7 zile, iar în Banat nu mai puțin de 8 zile.
În anumite zone ale țării, se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să se ducă la biserică cu crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Ulterior, aceste ramuri sfințite vor împodobi casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele.
În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele celor morţi care au părăsit mormintele şi locuiesc în preajma izvoarelor. Se spune că aceia care le aud cântecele fie îşi pierd minţile, fie se îmbolnăvesc. Boala în sine seamănă cu o transă care nu poate fi vindecată decât cu ajutorul căluşarilor. Dansul călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat tămăduitor si care aduce sănătate și noroc. Grupați în grupuri de câte 7-8 persoane, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice.
Dansul căluşarilor are scopul de a apăra oamenii, vitele şi recoltele de influenţele negative, precum Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. Spre deosebire de strigoi care le provoacă oamenilor necazuri în anotimpul rece, Ielele sunt prezente numai pe timpul verii. Se spune că acestea îi pedepsesc pe oamenii care fac fapte rele sau pe cei care nu le respectă zilele.
Există și o serie de superstiții în tradiția populară legate de sărbătoarea Rusaliilor: nu se culeg plante vindecătoare timp de 9 săptămâni, nu se muncește și nu se merge în locuri pustii pentru a nu fi pedepsiți.
Pentru aceste evenimente și multe altele, echipa Ambient vă asteaptă la Brașov, să ne bucurăm împreună de sărbatorile primăverii!